• Meniu
  • Meniu

Viena

Astăzi vom continua seria articolelor din cadrul Atelierului de călătorii cu un scurt review despre un city break de câteva zile în capitala Austriei, Viena. Dacă ar fi să aleg câteva cuvinte care să definească capitala Austriei, aș zice: istorie, seriozitate, liniște, calitate. Le luăm pe rând…

Aerul vienez

La Viena am ajuns cu avionul. Primul contact îl vei avea cu aeroportul Flughafen, foarte cochet de altfel. Nu este un aeroport foarte mare ca și dimensiuni, dar este construit oarecum în spirală, într-un mod cât se poate de practic. Orașul are o mireasmă istorică pregnantă. Monarhia Habsburgică îți este cunoscută? O să tot auzi de ea…

Austriecii sunt niște oameni primitori, chiar dacă sunt un popor germanic. Și ca să fiu sincer mi se pare că știu mai bine engleză decât francezii. Programul de lucru se respectă, multe supermarketuri închid la orele 20 în cursul săptămânii și tot majoritatea dintre ele nu au deschis duminica. În plus, ca și orice popor germanic sunt foarte serioși și nu e idee foarte bună să te duci în Viena pentru viața de noapte.

Palatul Schönbrunn

Pregătirile dinaintea vacanței

Atunci când planifici o excursie la Viena, este bine să te gândești și ce ai cam vrea să vizitezi pe acolo. Totul începe de la numărul de zile pe care îl ai la dispoziție. Ca și turist, poți cumpăra două card-uri: Vienna Pass și Vienna City Card ce îți pot conferi reduceri considerabile la transportul în comun sau la anumite obiective turistice. Este foarte util! Primul tip de card este indicat atunci când perioada de ședere este mai îndelungată, pe când al doilea este util atunci când perioada este mai scurtă – de la o zi la 3 zile. În cazul meu, Vienna City Card și-a făcut treaba.

Prețul unui Vienna City Card pe o perioadă de 72 de ore pornește de la 24.9 euro, dar dacă folosești aplicația mobilă pentru a-l achiziționa vei beneficia de o reducere de 2 euro. Personal am folosit aplicația mobilă, dar mare grijă pentru că mai are câteva buguri. Ți-aș recomanda să nu achiziționezi două sau mai multe carduri folosind aceeași tranzacție. Dacă totuși ai nevoie de mai multe carduri, ai răbdare și realizează câte o comandă pentru fiecare card în parte. Altfel, s-ar putea să ai surpriza de a plăti două carduri și de a primi doar unul. Și nu vrei să mai umbli prin Viena pentru a rezolva problema…

Obiective turistice

Primul și poate cel mai important obiectiv turistic pe care ți l-aș sugera ar fi parcul palatului Schönbrunn. Dedică cel puțin o zi… Merită! Un tichet de tipul Classic Pass, costă 24 de euro (20.2 euro cu Vienna City Card) și îți oferă acces liber la: Imperial Tour, Gloriette, Maze & Labyrinth și Orangery Garden. Apoi, va trebui să vizitezi și grădina zoologică aflată în același parc. Prețul per adult este 15.5 euro – tot cu Vienna City Card. Este cea mai veche grădină zoologică din Europa, fiind construită în 1752.

Nu uitați de palatul Hofburg și palatul Belvedere! La primul recomand vizitarea muzeului Sissi și argintăria imperială. La cel de-al doilea aveți o galerie de artă cu adevărat impresionantă. Un alt thing to do in Viena este să vizitați catedrala St. Stephen’s, dar acest obiectiv este greu de evitat. În fine, nu uitați de plimbările prin centrul vechi sau de-a lungul fluviului Dunărea. Viena nu este doar un oraș istoric, este și un oraș romantic…

Plimbare la pas

Mâncăruri tradiționale

După o zi lungă, se recomandă un restaurant cu specific vienez în care să serviți o mâncare bună. Vă recomand din toată inima restaurantul Figlmüller. Va trebui să faceți o rezervare online cu cel puțin 5-6 zile înainte. E foarte aglomerat… Dar veți servi cel mai bun șnițel pe care l-am mâncat vreodată. Apoi, trebuie neapărat să gustați un cappuccino vienez la Cafe Central. Prețurile sunt accesibile în ambele locații. Ar mai fi și restaurantul Die Metzgerei.

Restaurantul Figlmüller

Nu are rost să mai pierdeți timpul citind acest articol. Sper că v-am convins ca următoarea vostră destinație să fie Viena. Cu siguranță vă va întâmpina cu brațele deschise…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *