Parisul l-am vizitat prima oară în urma unui business trip, acum aproape 2 ani. Vizita nu a fost foarte lungă, doar 7 zile, dar chiar și așa am profitat din plin și am încercat să vizitez cele mai importante obiective turistice.

Singurul regret cu care am rămas, e că nu am mai avut mai mult timp la dispoziție, motiv pentru care cel mai probabil, în următorii ani va fi nevoie de o reeditare. Aș vrea în următoarele paragrafe să vă împărtășesc câteva din impresiile acumulate în urma acestei călătorii. Să trecem la acțiune, zic!

Securitate

Imediat cum aterizezi pe aeroportul Charles de Gaulle, ai impresia că ești într-un mic orășel. Asta pentru că aeroportul este foarte mare. Îți dai seama foarte repede că Parisul este o adevărată metropolă, probabil cea mai mare din Europa.

Prima impresie pe care ți-o dă aerul parizian este cea a unei miresme de securitate deplină. De fapt, de o nesiguranță dată de ultimile atacuri teroriste. Vezi o groază de militari sau lunetiști patrulând. Îți inspiră o oarecare teamă fără doar și poate. Dar ăsta e doar începutul. La toate obiectivile arhicunoscute din Paris, accesul este permis doar în urma unui control corporal amănunțit. Nimeni nu scapă…

Grija la bagaje trebuie să fie foarte mare. Este indicat să nu lași nesupravegheat un bagaj, pentru că dacă intră poliția pe fir, s-ar putea să ți-l distrugă. Nu glumesc. Imediat cum am ieșit de la aeroport, am încercat să cumpărăm un tichet Navigo și să ajungem în La Defense cu trenul RER. Nici nu am apucat să luăm biletul că un bagaj uitat de cineva devenise ținta trupelor speciale și circulația trenurilor fusese oprită. Am fost nevoiți să luăm taxiul…

Parisul, un oraș cochet

Plimbarea cu taxiul a fost una benefică. Am văzut partea de nord, nord-est a Parisului. La început am mers pe autostradă, după care pe lângă Senna și în cele din urma am pătruns în zona La Defense, un orășel plin de clădiri zgârie-nori, un fel de Pipera noastră.

Arhitectura orașului nu excelează, dar cel mai mult mi-a plăcut faptul că în zona centrală nu găsești clădiri mai mari de 5 etaje. Există o singură clădire de birouri – turnul din Montparnasse care este excepția de la regulă, și din care se poate admira o priveliște fantastică a întregului oraș. Nu am avut timp să îl vizităm…

Am rămas impresionat și de capitolul numit curățenie. Nu vorbim de perfecțiune, dar cert este că nu se compară cu Bucureștiul. Parcă este puțin mai civilizat. O să găsești puțini oameni care să arunce guma pe stradă.

Obiective turistice

La capitolul obiective turistice, Parisul stă fantastic. Nu exagerez, dar cred că este capitala europeană cu cele mai multe astfel de atracții. Noi din păcate nu am avut timpul necesar nici măcar de a le vedea pe toate de afară. Nu mai zic să ai pretenția de a vizita muzeul Luvru cu toate operele sale.

Cam la toate obiectivele turistice trebuie să te înhami cu multă răbdare. De ce? Pentru că sunt cozi. Majoritatea cozilor sunt determinate de controlul corporal aplicat, dar coroborat și cu o vreme frumoasă, vei avea de-a face cu mulți turiști.

Găsești cam tot ceea ce vrei. Poți să fii iubitor de artă, simplu călător, sau chiar îndrăgostit (sau în căutarea viitoarei jumătăți). Promovarea este foarte bună, ți se pun la dispoziție tot felul de ghiduri gratuite și totodată un mijloc de transport în comun cu adevărat eficient.

Transportul în comun

Că tot am ajuns să menționez despre transportul în comun, să știi că rețeaua de metrou a Parisului cuprinde aproximativ 300 de stații. Da, ai auzit bine, 300! Acoperă cam tot ce vrei. Chiar nu înțeleg de ce mai e nevoie de autobuz și tramvai?!

În plus, pe sub anumite linii de metrou, circulă un alt tren – RER (Réseau Express Régional) care deservește Parisul de suburbiile sale. Acesta este mult mai rapid decât metroul și din fericire nu oprește în foarte multe stații. Momentan sunt 5 linii express, care te pot duce din centrul Parisul până la aeroport, până la Disneyland, sau până la arhicunoscutul palat Versailles.

Prețul unui abonament pe o săptămână pe toate aceste linii și zone este de aproximativ 28 de euro. Din această sumă, 5 euro am plătit-o pentru a obține un card, ce se poate reîncărca de fiecare dată când vei vizita Parisul. Abonamentul este valabil de luni până duminică și perfect dacă se mai poate și deconta de firma 🙂 Nici nu se simte nevoia de a închiria o mașină.

Poporul francez

Revenind la oameni, francezii sunt destul de primitori, chiar dacă cu românii mai au niște mici probleme. Vei găsi negrii, asiatici, ba chiar și români de-ai noștri. Globalizare!

De ce suntem văzuți mai prost? Răspunsul este cât se poate de simplu. Majoritatea cerșătorilor din Paris sunt români – de fapt, rromi. Nu te-aș sfătui să te lauzi că ești român în Paris. O să vezi o schimbare la față a interlocutorului cât ai clipi.

Dacă vrei să fii frate cu un francez, trebuie să îi arați că știi franceză sau măcar că încerci să vorbești cu el în franceză. Devine foarte bucuros atunci când renunți la engleză și o dai pe limba lui. Ăsta da naționalism, poate ar trebui să învățăm și noi ceva de la ei…

Mâncarea noastră cea de toate zilele

O groază de restaurante cu renume, la care poți scoate lejer din buzunar 150 de euro / persoană. Din păcate nu foarte multe cu specific francez, majoritatea dintre ele fiind foarte scumpe. Așa că am preferat un restaurant cu specific portughez – Pedra Alta. Multe fructi di mari și culmea, și aici, coadă. A fost primul restaurant din viața mea la care am stat la coadă la intrare pentru că oamenii nu acceptau rezervări. Și am înțeles că în fiecare zi era așa…

În rest, multe pub-uri, terase, baruri. La capitolul băuturi alcoolice, nu prea servesc bere, ei fiind mai mult cu vinul. Așa că am încercat și vin. Ca să fiu sincer nu prea m-a impresionat, majoritatea fiind vinuri seci sau demiseci.

Un alt lucru care m-a dezgustat a fost modul de prepare a cărnii, care în general era în sânge. Îmi plac lucrurile mai bine făcute…

Aș rămâne la Paris?

Și acum vine întrebarea cea mai grea: aș rămâne la Paris, dacă aș avea oportunitatea? Răspunsul poate o să fie un pic surprinzător, dar nu aș rămâne. Nu neg faptul că este un oraș frumos, dar eu ca român nu prea pot trăi pe acolo.

Nicăieri nu e ca acasă. În general străinii, și mai ales francezii, ne percep mai inferiori. Ne percep ca pe un popor de cerșători, care nu este în stare să facă altceva. Orice ai face tot vei rămâne un rromân (intenționat am scris cu doi de r) în mintea lor. Asta ar fi primul motiv. Al doilea îl reprezintă teama, frica pe care o au oamenii în urma atacurilor teroriste. Prea multă securitate, prea mult control, parcă prea puțină libertate.