• Meniu
  • Meniu

Vacanţă cu familia la Paris (428 euro / persoană, 8 nopţi)

Ofertă! Vacanţă cu familia la Paris (Franta) pornind de la 428 € / persoană, cu decolare de la Otopeni şi având zborul şi cazarea incluse. Vorbim despre viitoarea ta aventura pentru 8 nopţi din perioada 7 – 15 mai 2019. Ai alternative de plecare şi din Cluj-Napoca.

Iată că am revenit cu prima destinație pe care am ales-o pentru acest blog de travel: Paris. După cum deja știți este o destinație specială pentru noi și sperăm să fie în viitor și pentru voi, cei care nu ați vizitat încă Parisul. Există totuși o mică deosebire față de prima variantă, acum am venit cu o vacanță în familie, o vacanță în care puteți alege să mergeți cu copilul dvs. la Disneyland. Nu ratați o asemenea ocazie!

Ţinând cont de toate acestea, îţi propunem o vacanţă cu familia, prin familie înţelegând doi adulţi şi un copil de 6 ani. Vorbim aşadar de trei persoane care vor urma să stea într-o singură cameră.

Despre Paris, în materie de preţuri...

Înainte de a pleca într-o vacanţă, fiecare dintre noi face o serie de calcule pentru a stabili bugetul aproximativ pe care urmează să-l cheltuie. În continuare, regăseşti cáteva exemple de cheltuieli pentru inspiraţie:

Bilet cu o călătorie (transport local)1.9 €
Cappuccino (mediu)3.22 €
Masă la un restaurant ieftin (pentru o persoană)14.0 €
Masă pentru două persoane la un restaurant mid-range, 3 feluri servite58.0 €
Taxi – Tarif aşteptare pe oră36.9 €
Taxi – Tarif de pornire5.0 €
Taxi – Tarif pe kilometru1.3 €

Ultima actualizare a avut loc duminică, 4 nov. 2018.

Cea mai convenabilă ofertă
Dată plecareDată întoarcereNumăr nopţiPreţ / persoană
marți, 7 mai 2019miercuri, 15 mai 20198428 €
Opţiune 1: T2 Cosy (320 €/persoană)Rezervă
Opţiune 2: Mercure Paris Montmartre Sacré Coeur (348 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 108 €Rezervă
Cluj-Napoca 133 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
05-07 23.8 ℃0.0 mm13.7 km/h
05-08 23.7 ℃0.2 mm16.9 km/h
05-09 18.0 ℃0.0 mm16.2 km/h
05-10 14.6 ℃0.1 mm16.9 km/h
05-11 18.0 ℃0.0 mm12.2 km/h
05-12 17.7 ℃7.8 mm19.1 km/h
05-13 12.9 ℃14.4 mm16.6 km/h
05-14 13.4 ℃27.3 mm20.9 km/h
05-15 17.0 ℃2.1 mm17.6 km/h
Oferte pentru alte perioade

Dacă perioada 7 – 15 mai 2019 nu te avantajează, atunci poţi verifica opţiunile listate mai jos, ordonate crescător după preţul cazării şi al zborului raportat la numărul de zile ale sejurului.

5 - 12 apr. 2019 (7 nopţi, de la 378 € / persoană)
T2 Cosy (280 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 98 €Rezervă
Cluj-Napoca 240 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
04-05 9.2 ℃1.5 mm20.9 km/h
04-06 13.8 ℃0.0 mm18.0 km/h
04-07 15.5 ℃0.1 mm13.7 km/h
04-08 16.9 ℃0.2 mm16.6 km/h
04-09 13.0 ℃7.5 mm11.5 km/h
04-10 13.0 ℃0.2 mm19.8 km/h
04-11 14.5 ℃0.0 mm12.2 km/h
04-12 12.2 ℃1.6 mm12.6 km/h
10 - 18 apr. 2019 (8 nopţi, de la 438 € / persoană)
T2 Cosy (320 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 118 €Rezervă
Cluj-Napoca 219 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
04-10 13.0 ℃0.2 mm19.8 km/h
04-11 14.5 ℃0.0 mm12.2 km/h
04-12 12.2 ℃1.6 mm12.6 km/h
04-13 14.3 ℃0.2 mm11.5 km/h
04-14 14.3 ℃1.1 mm13.0 km/h
04-15 13.6 ℃1.5 mm14.0 km/h
04-16 13.5 ℃0.0 mm11.9 km/h
04-17 17.3 ℃0.0 mm11.5 km/h
04-18 20.7 ℃0.0 mm16.6 km/h
19 - 27 apr. 2019 (8 nopţi, de la 466 € / persoană)
Mercure Paris Montmartre Sacré Coeur (313 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 153 €Rezervă
Cluj-Napoca 346 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
04-19 23.7 ℃0.0 mm10.8 km/h
04-20 24.3 ℃0.0 mm10.4 km/h
04-21 23.1 ℃0.0 mm9.0 km/h
04-22 21.3 ℃1.6 mm20.2 km/h
04-23 17.2 ℃0.0 mm13.0 km/h
04-24 17.0 ℃0.0 mm15.1 km/h
04-25 13.5 ℃0.4 mm19.4 km/h
04-26 12.4 ℃0.1 mm16.6 km/h
04-27 14.9 ℃0.0 mm26.3 km/h
24 apr. - 2 mai 2019 (8 nopţi, de la 467 € / persoană)
Mercure Paris Montmartre Sacré Coeur (319 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 148 €Rezervă
Cluj-Napoca 245 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
04-24 17.0 ℃0.0 mm15.1 km/h
04-25 13.5 ℃0.4 mm19.4 km/h
04-26 12.4 ℃0.1 mm16.6 km/h
04-27 14.9 ℃0.0 mm26.3 km/h
04-28 13.1 ℃0.2 mm23.8 km/h
04-29 11.1 ℃28.2 mm20.5 km/h
04-30 8.0 ℃8.7 mm27.7 km/h
05-01 10.2 ℃0.0 mm13.3 km/h
05-02 12.7 ℃0.6 mm18.7 km/h
14 - 22 apr. 2019 (8 nopţi, de la 468 € / persoană)
T2 Cosy (320 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 148 €Rezervă
Cluj-Napoca 260 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
04-14 14.3 ℃1.1 mm13.0 km/h
04-15 13.6 ℃1.5 mm14.0 km/h
04-16 13.5 ℃0.0 mm11.9 km/h
04-17 17.3 ℃0.0 mm11.5 km/h
04-18 20.7 ℃0.0 mm16.6 km/h
04-19 23.7 ℃0.0 mm10.8 km/h
04-20 24.3 ℃0.0 mm10.4 km/h
04-21 23.1 ℃0.0 mm9.0 km/h
04-22 21.3 ℃1.6 mm20.2 km/h
1 - 8 mai 2019 (7 nopţi, de la 416 € / persoană)
Mercure Paris Montmartre Sacré Coeur (273 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 143 €Rezervă
Cluj-Napoca 224 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
05-01 10.2 ℃0.0 mm13.3 km/h
05-02 12.7 ℃0.6 mm18.7 km/h
05-03 14.0 ℃0.0 mm15.8 km/h
05-04 15.5 ℃0.0 mm17.6 km/h
05-05 19.0 ℃0.0 mm16.9 km/h
05-06 22.2 ℃0.0 mm14.4 km/h
05-07 23.8 ℃0.0 mm13.7 km/h
05-08 23.7 ℃0.2 mm16.9 km/h
21 - 28 apr. 2019 (7 nopţi, de la 429 € / persoană)
Mercure Paris Montmartre Sacré Coeur (276 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 153 €Rezervă
Cluj-Napoca 331 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
04-21 23.1 ℃0.0 mm9.0 km/h
04-22 21.3 ℃1.6 mm20.2 km/h
04-23 17.2 ℃0.0 mm13.0 km/h
04-24 17.0 ℃0.0 mm15.1 km/h
04-25 13.5 ℃0.4 mm19.4 km/h
04-26 12.4 ℃0.1 mm16.6 km/h
04-27 14.9 ℃0.0 mm26.3 km/h
04-28 13.1 ℃0.2 mm23.8 km/h
29 apr. - 6 mai 2019 (7 nopţi, de la 440 € / persoană)
Mercure Paris Montmartre Sacré Coeur (272 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 168 €Rezervă
Cluj-Napoca 255 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
04-29 11.1 ℃28.2 mm20.5 km/h
04-30 8.0 ℃8.7 mm27.7 km/h
05-01 10.2 ℃0.0 mm13.3 km/h
05-02 12.7 ℃0.6 mm18.7 km/h
05-03 14.0 ℃0.0 mm15.8 km/h
05-04 15.5 ℃0.0 mm17.6 km/h
05-05 19.0 ℃0.0 mm16.9 km/h
05-06 22.2 ℃0.0 mm14.4 km/h
15 - 23 apr. 2019 (8 nopţi, de la 539 € / persoană)
T2 Cosy (320 €/persoană)Rezervă

Rezervarea este pentru o cameră dublă şi este posibil să nu includă toate taxele!

Plecare dinPreţ / persoană
Bucureşti 219 €Rezervă
Cluj-Napoca 240 €Rezervă

Tarife dus – întors şi cu toate taxele incluse.

Mai jos sunt listate informaţii cu privire la starea vremii, având ca sursă condiţiile meteo înregistrate anul trecut, fix în perioada propusă de noi:

ZiTemp. MediePrecipitaţiiVânt
04-15 13.6 ℃1.5 mm14.0 km/h
04-16 13.5 ℃0.0 mm11.9 km/h
04-17 17.3 ℃0.0 mm11.5 km/h
04-18 20.7 ℃0.0 mm16.6 km/h
04-19 23.7 ℃0.0 mm10.8 km/h
04-20 24.3 ℃0.0 mm10.4 km/h
04-21 23.1 ℃0.0 mm9.0 km/h
04-22 21.3 ℃1.6 mm20.2 km/h
04-23 17.2 ℃0.0 mm13.0 km/h
Atracţii turistice

Sună bine? Dacă da, iată că îţi prezentăm şi câteva puncte de interes turistice ce credem noi că ar merita vizitate în momentul în care ajungi acolo.

Ce poţi vizita în Paris?
Punct de interes de la km 0Notă (din 10)
Grand Palais30m9.71
Musée National d’Art Moderne< 15m9.49
Palais Garnier15m9.72
National Museum of Natural History30m9.23
Musée Rodin30m9.28
Petit Palais30m9.45
Eiffel Tower60m9.95
Grande Arche2h9.51
Musée Guimet60m9.36
Notre-Dame de Paris15m9.93

Acest articol este un pont de vacanţă pe cont propriu (DIY – Do It Yourself) şi asta înseamnă că toate rezervările să fie realizate manual, prin intermediul link-urilor prezentate. Tarifele afişate sunt verificate cu puţin timp înaintea momentului publicării articolului şi deoarece ele pot varia din punct de vedere al preţului, vă sfătuim să nu staţi prea mult pe gânduri. Dacă ofertele nu mai sunt disponibile, vă invităm să ne anuntaţi prin folosirea link-ului de mai jos.

Verifică secţiunea întrebări frecvente şi consultă termenii şi condiţiile de utilizare ale acestui sit pentru mai multe detalii.

Please complete the required fields.



Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X